Rețeaua Internet
Termenul Internet provine din
împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected =
interconectat și network = rețea.
Cuvântul are două sensuri care sunt strâns înrudite,
în funcție de context:
·
Substantivul
propriu „Internet” (scris cu majusculă) desemnează o rețea mondială unitară de calculatoare și
alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform protocoalelor
(regulilor) de comunicare „Transmission Control Protocol” și „Internet
Protocol”, numite împreună „stiva TCP/IP”.
Precursorul Internetului datează din 1965, când Agenția pentru
Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department
of Defense sau DoD din SUA (Defence Advanced Research
Projects Agency, en:DARPA) a creat prima rețea de computere interconectate sub
numele ARPAnet.
Super-rețeaua
Internet din zilele noastre, care de mult a împânzit întreg globul pământesc, a
rezultat din extinderea permanentă a acestei rețele inițiale Arpanet. Azi pe
glob există un singur Internet, care însă este uriaș; el oferă utilizatorilor
săi o multitudine de informații și servicii precum e-mail, www, FTP, Găzduire web (web
hosting) și multe altele, unele dintre ele fiind numai contra cost.
Termenul
„Internet” nu trebuie confundat cu serviciul internetic World Wide
Web (www). Acesta este doar unul din multele servicii
oferite pe Internet, vezi secțiunea „Aplicații Internet” mai jos.
·
Substantivul comun „internet”
(scris cu minusculă) desemnează rețele speciale ce interconectează 2 sau mai
multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față de altele. Un exemplu
de 2 rețele mari, interconectate printr-un internet pentru care folosința
acestui nume este justificată: rețelele SIPRNet și FidoNet. Rețelele de
tip internet nu trebuie confundate cu super-rețeaua „Internet” de mai sus.
În ziua de
astăzi Internetul este susținut și întreținut de o mulțime de firme comerciale.
El se bazează pe specificații tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe
așa-numitele „protocoale de comunicație”, care descriu toate regulile și
protocoalele de transmitere a datelor în această rețea. Vezi și articolul
despre Modelul de Referință OSI.
Protocoalele fundamentale ale
Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două calculatoare
sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP), Transmission
Control Protocol (TCP) și User Datagram
Protocol (UDP).
Aceste trei
protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de
protocoale Internet, care mai include și protocoale de control si aplicative,
cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP,HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP și SIP.
Din cauza
multelor fuziuni dintre companiile de telefonie și cele de Internet (Internet
Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme
în sensul că sarcinile acestora nu erau clar delimitate.
Rețeaua
regională a ISP-ului este formată prin interconectarea ruterelor din diverse orașe pe care
le deservește compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă
deservit direct de către rețeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel
el este predat mai departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP
servicii de comunicare prin backbone-ul rețelei. (In engleză backbone înseamnă
in general șira spinării, iar în informatică înseamnă rețeaua de bază pentru
interconectarea rețelelor). În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc
operatorii principali de la nivelul backbone-ului rețelei, companii
cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceștia răspund debackbone-uri mari cu
mii de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de transfer.
Corporațiile și firmele de hosting utilizează
așa-numitele „ferme” de servere rapide (= multe servere, situate eventual în
aceeași sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii
încurajază pe clienții lor să folosească această conectare directă prin
închirierea de spațiu în rack-uri = dulapuri speciale standardizate
pentru echipamentul clientului, care se află în aceeași cameră cu ruterul,
conducând la conexiuni scurte și rapide între fermele de servere și backbone-ul
rețelei.
Dacă un pachet
trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii
deservite de aceeași coloană, el este transmis celui mai apropiat ruter. Pentru a
permite pachetelor să treacă dintr-un backbone în altul,
acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point). În principiu un
NAP este o sală plină cu rutere, cel puțin unul pentru fiecare backbone conectat.
O rețea locală conectează toate aceste rutere astfel încât pachetele să poată
fi retransmise rapid din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în
NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni
directe între ruterele lor, tehnică numită conectare privată (private
peering).
Unul dintre
paradoxurile Internetului este acela că ISP-urile, care se află în competiție
între ele pentru câștigarea de clienți, cooperează în realizarea de conectări
private și întreținerea Internetului.
Termeni
înrudiți cu „Internet” și „internet”:
·
intranet: o rețea particulară cu
principii de funcționare similare cu cele ale Internetului, dar cu acces
restrâns - de exemplu intranetul sau intraneturile unei companii particulare,
la care primesc acces numai angajații companiei. Intraneturile sunt de obicei separate de Internet.
·
extranet: un intranet particular
al unei companii, la care însă au acces (măcar parțial) și anumite persoane sau
grupe externe autorizate din alte companii, ca de exemplu de la firme
furnizoare sau firme cliente. Accesul la extraneturi are loc de obicei prin
intermediul Internetului.
Există un șir
întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat „inteligent” (smart)
la Internet.
Acces prin linie de telefon fixă
Accesul unui
utilizator la Internet prin intermediul rețelei de telefon analogice fixe
tradițioale: utilizatorul unui calculator cheamă programul de comunicație
necesar, care mai întâi se conectează la modem. Modemul este
o componentă a calculatorului care convertește semnalele digitale (de transmis) în semnale
analogice, care pot circula în rețeaua telefonică. Apoi modemul „formează”
numărul de telefon al unui furnizor de servicii Internet - ISP. Semnalele m sunt preluate din sistemul telefonic și transferate în rețeaua regională
de Internet a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital și
se bazează pe comutarea de pachete (packet switching); în acest sistem
de transmisie informația care trebuie transmisă este "mărunțită" în
multe pacheteodulate (de fapt datele) sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde mici, care sunt apoi transmise la destinație în mod independent
unele de altele și chiar pe căi diferite; sigur că la destinație pachetele
trebuiesc reasamblate în ordinea corectă.
Pe lângă
utilizarea rețelei fixe publice acceași tehnică se poate folosi și pe linii
fixe dedicate (închiriate).
Acest tip de
acces a rămas în urmă ca viteză și siguranță în funcționare și nu se mai
utilizează aproape deloc.
·
printr-un
fir, sau și
·
fără fir (wireless);
atunci NIC leagă prin radio la un așa-numit Active Point sau Hotspot integrat
în ruter, legătură bazată pe tehnica Wi-Fi sau altele (WLAN).
Acces printr-un controler de comunicații dedicat
Legătură prin
radio, de la un telefon celular de tip smartphone, de la un calculator portabil sau, mai
general, de la un dispozitiv
Internet mobil la antena celulară
terestră, utilizând tehnicile GSM sau UMTS.
Acces prin rețeaua de cablu de TV
Pe anumite domenii speciale se fac încă experimentări: prin rețeaua de
curent electric; prin rețeaua de transporturi a căilor ferate ș.a.
